Salut! Numele meu este Vîlceanu Alexandru Lorenz și am 24 de ani. Pasiunea mea pentru dansul sportiv a început in urma cu 12 ani când am participat la primul concurs. Am fost mereu atras de mișcare și disciplină, iar asta m-a condus către o carieră dedicată activităților fizice.
Am absolvit Facultatea de Educație Fizică și Sport, ceea ce mi-a oferit cunoștințele necesare pentru a-mi urma pasiunea și a împărtăși cunoștințele mele cu alții. În prezent, lucrez ca instructor într-un afterschool, unde am ocazia sa coordonez grupuri de copii cu vârste cuprinse între 6 și 12 ani. Această experiență m-a convins că munca cu copiii este ceea ce mă face să mă simt cel mai împlinit.
Din această plăcere de a lucra cu copiii și din pasiunea mea pentru dansul sportiv, am ales să devin și antrenor de dans sportiv. Vreau să împărtășesc farmecul și disciplina acestui sport minunat cu viitoarea generație, să îi inspir pe copii să își dezvolte abilitățile motrice și să descopere bucuria dansului.