Cristina

Am crescut într-o familie de sportivi, adorând natura și mișcarea.
Schiez de la doi ani și am crescut crezând că schiorii știu să
practice orice sport, așa m-a păcălit tatăl meu copil fiind.
Pasiunea mea pentru stretching și Yoga s-a născut odată ce am
început antrenamentele de Yoga Vinyasa, acum trei ani, când
am realizat cât sunt de complexe și complete aceste
antrenamente și am simțit beneficiile fizice și psihice în urma
practicării lor în mod regulat. Am știut că e pentru mine cea mai
buna completare a schiului. Beneficiile sunt uriașe. Începând cu
prevenția accidentării și creșterea performațelor sportive și până
la relaxare, detensionare și reducerea stresului.

𝐘𝐨𝐠𝐚 ș𝐢 𝐌𝐨𝐛𝐢𝐥𝐢𝐭𝐚𝐭𝐞 este o clasă pentru oricine își dorește să facă
mișcare, să-și cunoască corpul și să se autodepășească, pentru
cine urmărește ca în urma practicării să obțină o mobilitate mai
bună, flexibilitate și forță.
Este, de asemenea, un antrenament plin de avantaje, eficient
pentru o postură corectă, pentru creșterea stimei de sine,
reducerea durerilor articulare și îmbunătățirea stării mentale.
Sportivii practică astfel de mișcari pentru întreținere și pentru
creșterea performanțelor.